A început școala care la rândul
ei aduce clasa a 10-a. E un nou început pentru noi, un nou capitol care aduce
mult așteptatele teze și teste, înfricoșătoarele ascultări, notele de 4 și de
10, dar mai ales clasa a 10-a va aduce amintiri, întâmplări amuzante,
cunoștințe, toate lucrurile care fac liceul să fie cea mai frumoasă perioadă
din viață. Am ajuns în prima zi în curtea școlii și mă uitam după colegii mei,
iar cum privirea îmi aluneca peste mulțime aproape că nu îi mai recunoșteam.
Toată lumea se schimbase atât de mult peste vară, dar într-un fel parcă erau
erau aceeași de dinainte. Pot să mărturisesc că am așteptat cu nerăbdare începutul
școlii, dar mai ca întotdeauna după prima zi de școală vream să fie din nou
vacanță pentru că ma gândeam cu groază la ce mă așteaptă: nopți târzii petrecute
învățând, somn puțin și vise străbătute de teme la mate și la info și ascultări
la biologie, dimineți în care până și soarele doarme mai mult ca tine, ore care
parcă nu se mai termină și în final mulțumirea că a mai trecut un an în care nu
ai rămas repetent.