E luna iunie asta însemnând că
s-a terminat școala. Nu pot sa spun că nu îmi v-a fi dor de clasa a 9-a dar
nici nu aș vrea să retrăiesc acest an. Am intrat în vacanță de o săptămână și
deja am făcut atât de multe! Am mers în excursie cu clasa la Brașov unde am
stat 4 zile și am urcat la Canionul celor 7 scări, am vizitat centrul vechi al
orașului, cetatea Râșnov, castelul Peleș și multe altele. A fost o excursie superbă, dar am
avut foarte multe obstacole, aceasta aproape nemaiavând loc, dar fiind salvată
de niște părinți săritori care ne-au însoțit pe parcursul acesteia. Au mers un
bunic și 3 mămici iubitoare, locurile autocarului fiind ocupate în drumul
nostru de la Iași spre Bașov. Pe 2 mămici le-am luat de la Iași, o colegă de la
Lețcani, o mamă de la Podu Iloaiei, iar pe bunic din Roman. Pot să spun că a fost
o excursie minunată, plină de zâmbete și sentimente de fericire, o excursie
care ne-a adus mai aproape unul de celălalt și care ne-a făcut să putem spune
că facem parte cu adevărat dintr-un colectiv.
S-a terminat
Toată lumea a prezentat jocul(teza) la informatică și toate au fost foarte interesante, dar mai ales muncite. Pot sa spun că domnul diriginte a fost plăcut surprins când a văzut că toată lumea a respectat termenul limită și a fost și mai surprins când a văzut că într-adevăr toți am trudit la această teză, situația din semestrul întâi nefiind repetată(jumătate de clasă a copiat și a primit nota 3). Au fost 10 echipe, deci 10 jocuri. Fiecare grupă a fost alcătuită din 3 copii, dar grupa noastră a fost mai specială având 4 copii. Din atât de multe echipe doar două s-au încumetat să facă jocul în SDL, restul alegând modul text sau grafic, dar, în final toate au fost frumoase. Un lucru care mi-a atras atenția a fost faptul că domnul diriginte a zâmbit pe parcursul fiecărei prezentări, deoarece, sper eu, era mândru că am ajuns la acest nivel, dar mai ales de faptul că noi am reușit să facem aceste lucruri. Chiar dacă tot ce reușeam să facem era o linie sau două sau un pătrat care se mișcă, tot ce conta era că noi am făcut acel pătrat cu mâna noastră și nu altcineva.
Toate jocurile au fost aplaudate chiar dacă atunci când oamenii aud că trebuie să facem un joc, de obicei spun că este ușor, dar nu este deloc așa, deci am meritat să fim aplaudați.
Echipele:
Teza la informatică
Am terminat jocul la informatică!! Yaaay! La început ne întrebam cât de greu poate să fie? Ei bine a fost destul de greu și nu numai jocul în sine dar și faptul că nu aveam unde să ne întâlnim toate ca să putem lucra, așa că soluția a fost sala de clasă. A doua problema a fost când să rămânem după școală, dar până la urmă ne-am descurcat.
La început toate eram vesele pentru că bineînteles, în sfârșit ne apucasem de treabă.Hai să să spunem că nu ne-a luat mult timp să realizăm ce înseamnă să faci un joc și sunt sigură că imaginile sunt destul de expresive încât să poată fie dedus cum s-a desfășurat totul.
După multă muncă și multe după-amieze petrecute la școală am finalizat jocul și pot să spun ca expresia de bucurie, de victorie a Alexandrei la terminarea tezei este de neprețuit.
Încă ceva: Alexandra(șefa noastră de echipă) îți mulțumim pentru răbdarea de care
ai dat dovadă cu noi(a fost imensă) și meriți un rând de aplauze din
partea noastră pentru că ai fost lipiciul ce ne-a ținut împreună.
Nu se mai termină odată?
Mai avem câteva săptămâni de şcoală- trei mai precis. Ştiu că sunt
puţine şi că timpul o să treacă repede sau aşa o să ni se pară după ce a
trecut, dar momentan mi se pare că durează o veşnicie.
În
fiecare zi dăm teste pentru ca bineînţeles nu avem destule note şi
trebuie să facem rost, avem proiecte peste proiecte ce trebuie în primul
rând FĂCUTE(nimeni nu mai are chef să le facă dar TRBUIE) şi
prezentate, ultima teză(la informatică) care e şi cea mai grea alături
cu cea de la mate, ascultări, medii de stricat sau de reparat(puţin
probabil) şi lacrimi de vărsat după ce am dat tot ce am avut mai bun şi
totuşi nu a fost de ajuns – mai pe scurt: avem prea multe de făcut.
Singura parte bună este că la jumătatea ultimei săptamâni plecăm în
excursie. M-aţi auzit? PLECĂM în excursie şi asta înseamnă ca nu mai văd
cladirea aia portocalie(aka şcoala) până în toamnă, asta e dacă am noroc. Pa! Addio! Auf Wiedersehen! Au revoir! Bye!
Eu mă bucur acum, dar să vedeţi ce supărată, terminată, deprimată,
demoralizată, sfâşiată o să fiu când primesc acele mici(adică mari)
cadouri de la profesori numite teme de vacanţă. Asta e adevărata
fericire(propoziţie ce a fost scrisă cu o mare doză de sarcasm)!
Aproape
uitasem: se mai întâmplă un lucru bun- în ultima zi de şcoală
reconstituim acea scenă din high school musical(asta este cu dedicaţie
pentru Alexandra).
